miercuri, 23 mai 2018

O zi "altfel" în Școala altfel

Clasa a VI-a B, a avut ocazia marți, 22.05.2018, să întreprindă o excursie către munte, spre Cheia. Obiectivele noastre au fost să vizităm Casa memorială "Nicolae Iorga", apoi Mănăstirea Crasna, iar la întoarcere, Mănăstirea Zamfira. Scopul deplasării a fost să îmbinăm în mod armonios punerea în valoare a cunoștințelor de geografie, istorie, biologie, arte, educație financiară și religie. Astfel, la Muzeul N. Iorga, elevii au putut afla amănunte din perioada interbelică și postbelică, elemente de artă  și etnografie. Am fost apreciați pentru modul în care am ascultat și ne-am comportat, iar la final, am lăsat câteva rânduri în cartea de onoare, fiind mândri că am lăsat un semn al trecerii noastre prin acele locuri încărcate de istorie.
    Mergând înspre nord, spre munte, la numai 15 km de Vălenii de Munte, se află un loc plin de o frumusețe rară, cu peisaje de basm: Mănăstirea Crasna. Drumul până la mănăstire se parcurge si pe jos. Astfel, ultimii 4km i-am transformat într-o frumoasă drumeție. Evident, copiii au putut observa combinația între diferite forme de vegetație, dar și elemente de faună. Pădurea oferea ceea ce ei observaseră în cărți sau manuale. Ajunși la mănăstire, am fost primiți cu multă ospitalitate de către Părintele Vasile, care ne-a vorbit atât de frumos depre toleranță și respect reciproc. Ne-a arătat o mică biserică, unicat în România, pictată în întregime cu sfinți români. Elevii au recunoscut în frescele paraclisului pe Constantin Brâncoveanu, Ștefan cel Mare sau Mihai Viteazul. Deși Mn. Zamfira era în reconstrucție, neputând vedea pictura lui Grigorescu, ne-am adus aminte că la casa N. Iorga am observat în colecția personală tablouri ale marelui pictor. Ca elemente de educație financiară, am putut observa că N. Iorga și N. Grigorescu se află pe bancnotele de 1 leu, respectiv 10 lei. Elevii au fost încântați de activitățile acestei zile.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu