sâmbătă, 12 iunie 2021

De pe băncile școlii - Cum e să fii elev la PEDA?

Sunt o elevă a Colegiului Național ,,Constantin Cantacuzino”, în clasa a XI-a, la profilul pedagogic, care acum crede în propriile-i visuri, deși inițial incertitudinile au ținut loc de răspuns întrebării ,,Ce vreau să fiu când voi fi mare…?”.

"Voi fi capabil să devin responsabil de educația viitoarelor generații?" Aceasta este întrebarea esențială, iar dacă răspunsul este DA, aici este locul tău! Cu siguranță nu îți vei putea da seama de adevăratul răspuns decât în momentul în care vei ajunge în clasa a XI-a și vei fi responsabil de educația celor mai mici ca tine, cel puțin o dată la patru săptămâni. Iubirea pentru copii și efortul susținut de a-ți depăși constant limitele îți vor oferi oportunități pe care niciun profil nu ți le poate aduce: 

1) după cei patru ani de liceu, obții o diplomă de învățător-educator cu care să poți profesa în învățământ;

2) îți modelezi caracterul, îți formezi competențe-cheie, abilități pe care examenul maturității le cere inevitabil: de la cele organizatorice la cele oratorice, punctualitatea, lucrul în echipă, capacitatea de a comunica, capacitatea de a lucra sub presiune, spiritul critic, analitic, imaginația, creativitatea. 

3) vei ajunge să petreci timpul cu zeci de copii, vei cunoaște poveștile lor de viață, ceea le place, cât de multă nevoie au de un îndrumător sau cât de mult adoră să se joace, iar apoi vei afla cât de mult te iubesc, chiar dacă te-au cunoscut doar cu 10 minute înainte. 

4) vei avea parte de profesori minunați, care se vor preocupa permanent de formarea ta, ca viitor cadru didactic. Vei fi numit “oglinda viitorului”, iar responsabilitatea se va transfera în mod natural pe umerii tăi, însă fără a o simți ca pe o povară. 

Este adevărat! Deși merită tot efortul, drumul nu va fi deloc ușor:

1) nu te vei putea compara niciodată cu elevii de la celelalte specializări, vei trăi în aceeași lume, dar vei împărtăși povești total diferite din timpul studiului. Timpul liber va fi foarte limitat, proiectele și materialele didactice vor fi primele pe lista priorităților, iar tensiunea susținerii orelor va fi prezentă permanent. 

2) vei învăța o „limba nouă”; în acei patru ani de studii liceale se vor pune bazele limbajului de specialitate, dar și ale cunoștințelor de didactică pe care va trebui să le deții pentru a profesa în acest domeniul al educației. 

3) numărul materiilor va crește de la un an la altul. După primii doi ani de studiu în care predomină orele de cultură generală, se vor adăuga orele de metodică a diferitelor specialități și orele de practică pedagogică, cu alte cuvinte vei învăța modul în care se predă fiecare disciplină școlară în parte. 

Pune tu în balanță și decide-ți drumul! Îți spun doar atât: merită cu prisosință tot efortul. Cariera didactică este una extrem de frumoasă, care îți poate aduce foarte multe realizări. Este o profesie mereu actuală, pentru că oamenii întotdeauna vor avea nevoie de educație, de o persoană care să îi modeleze și să le ghideze viața. Cadrul didactic rămâne cel care sculptează cu sufletul caractere. Această activitate înseamnă dăruire, sacrificiu, dar și satisfacție. Nu ai cum să o profesezi decât dacă îți place ceea ce faci, dacă te regăsești, dacă face parte din ceea ce ești tu. Altfel, cu greu vei reuși!

,,Dacă ajungi să faci ceea ce iubești, nu vei munci nicio singura zi din viața ta”, spunea un maestru al gândirii chineze. Sfatul meu este să privești în sinea ta și să îți dai seama dacă profilul pedagogic ar putea fi potrivit sufletului tău, trăirilor tale. Iar dacă ești de părere că aici este locul tău, pășește hotărât pe acest drum, un drum diferit, dar unic, presărat cu experiențe de viață inedite.

Ioana Sofia Alexandru, clasa a XI-a A

vineri, 14 mai 2021

Admiterea în clasele cu predare a limbii engleze în regim bilingv, an școlar 2021-2022

Pentru admiterea în clasa a IX-a în anul școlar 2021-2022, la clase cu predare a limbii moderne în regim bilingv, proba de verificare a cunoștințelor la limba engleză constă în recunoașterea și echivalarea rezultatelor obținute pe parcursul ciclului gimnazial la limba engleză.

1. Proba de verificare a cunoștințelor la limba engleză se echivalează cu media aritmetică, calculată cu două zecimale, fără rotunjire, a mediilor anuale aferente celor patru ani de studiu din învățământul gimnazial la limba engleză. Nota minimă de admitere la proba de verificare a cunoștințelor la limba modernă este 6 (șase).
1. Candidații care solicită echivalarea probei de limba engleză cu media aritmetică a mediilor anuale aferente celor patru ani de studiu vor depune/ transmite cererea de echivalare a rezultatelor obținute pe parcursul ciclului gimnazial la limba modernă, conform modelului din Anexa A.

2. Candidaților care au promovat, pe parcursul învățământului gimnazial, examene cu recunoaștere internațională pentru certificarea competențelor lingvistice în limba engleză și celor care au obținut premiul I, al II-lea, al III-lea sau mențiune la etapa națională a olimpiadei de limba engleză, li se recunosc și echivalează aceste rezultate cu proba de verificare a cunoștințelor la limba engleză.
Candidații care solicită echivalarea probei cu rezultatele obținute la examene cu recunoaștere internațională pentru certificarea competentelor lingvistice vor transmite/ depune cererea de recunoaștere și echivalare a rezultatelor obținute la examene cu recunoaștere internațională, conform modelului din Anexa B, însoțită de copia scanată/ fotocopia certificatului obtinut.
Candidații care solicită recunoașterea distincțiilor obținute, la etapa națională a olimpiadei de limba engleză vor transmite/ depune cererea de recunoaștere și echivalare, conform modelului din Anexa B, însotita de copia scanată/ fotocopia diplomei obținute la etapa națională a olimpiadei.

3. Elevilor care, pe parcursul ciclului gimnazial, nu au studiat în scoală limba engleză, dar au studiat-o în context non-formal, li se poate echivala proba de verificare a cunoștințelor la limba engleză în baza unei fișe de studiu a limbii engleze în context formal/ non-formal, conform modelului din Anexa B. Fișa se completează de către părintele/ reprezentantul legal al elevului.

4. Elevii care, pe parcursul ciclului gimnazial, nu au studiat nici  în context  formal și nici  în context non-formal limba engleză,  depun / transmit comisiei de inscriere, prin e-mail sau prin postă, cu confirmare de primire, un portofoliu al cărui conținut si punctaj sunt prevăzute în Anexa D. Depunerea/ transmiterea portofoliului de către elev/ părinte se face în perioada prevăzută în calendarul admiterii și este însoțită de o declarație pe propria răspundere, semnată de elev și de părinte, din care să rezulte că portofoliul depus este elaborat de către elev. 
Punctajul minim pentru ca un elev să fie admis este de  60 puncte, incluzând si cele 10 puncte din oficiu. La proba de evaluare a portofoliilor nu se admit contestatii.

Admiterea la profilul pedagogic, an școlar 2021-2022

La învățământul liceal, profilul pedagogic, toate specializările, evaluarea și certificarea aptitudinilor se realizează prin eliberarea unei fișe de aptitudini, de către unitatea de învățământ în care este înmatriculat candidatul în clasa a VIII-a, anexă la fișa de înscriere a candidatului.


Fișa de aptitudini va conține:
-tipurile de aptitudini: de comunicare, artistice și fizice și disciplina în ale cărei programe școlare este cuprins fiecare tip de aptitudini: limba și literatura română, educație vizuală, educație muzicală, educație fizică și sport;
-media generală a claselor V – VIII la disciplinele: limba și literatura română, educație vizuală, educație muzicală, educație fizică și sport;
-media generală a claselor V-VIII la purtare.

Pentru a fi declarat ADMIS la profilul pedagogic, specializarea învățător-educatoare sau specializarea educator-puericultor, candidatul trebuie să aibă, în fișa de aptitudini, la fiecare dintre disciplinele menționate media generală a claselor V – VIII mai mare sau egală cu 6 și media generală 10 la purtare în clasele V-VIII.

Comisiile de înscriere din unitățile de învățământ  gimnazial completează fișele de aptitudini și le transmit către unitatea de învățământ preuniversitar liceal cu profil pedagogic.
Acordarea calificativului ADMIS/RESPINS la profilul pedagogic, înscris pe fișa de aptitudini, în câmpul dedicat, se face de către comisia de admitere din unitatea de învățământ liceal cu profil pedagogic, care va alcătui și lista candidaților admiși la profilul pedagogic.

Admiterea la specializările din cadrul profilului pedagogic, a candidaților care au obținut calificativul ADMIS, în conformitate cu prevederile de mai sus, se va realiza în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere, după susținerea examenului de Evaluare Națională.

Calendar probe de aptitudini
07 – 14 iunie 2021 – Înscrierea pentru probele de aptitudini

15 – 18 iunie 2021 – Desfășurarea/Echivalarea probelor de aptitudini

18 iunie 2021 – Comunicarea rezultatelor la probele de aptitudini

14 iulie 2021 – Validarea de către comisia de admitere județeană a listei candidaților admiși la liceele/clasele de profil pedagogic

marți, 11 mai 2021

Testare de selecție pentru clasa a V-a - 2021-2022

 Vineri, 02.07.2021, între orele 10.00-10.45, va avea loc la Colegiul Național "Constantin Cantacuzino" testarea de selecție în vederea constituirii claselor a V-a pentru anul școlar 2021-2022. 

Înscrierile la testarea de selecție se realizează în perioada 14-27 iunie 2021, prin completarea formularului on-line.



Structura subiectului, subiecte model și informații suplimentare despre organizarea și desfășurarea testării de selecție puteți găsi pe site-ul colegiului: http://colegiul-cantacuzino.ro/constituire-clase/clasa-a-v-a  

luni, 15 martie 2021

Biserica - familia romanilor

           Elevii Colegiului Național Constantin Cantacuzino, coordonați de dna Ștefan Floricica, profesor de religie, desfășoară activități educative în cadrul Concursului Național Catehetic ,, Biserica-familia românilor de pretutindeni”. Concursul are drept scop înfrățirea comunităților din țară cu cele din diaspora. Activitățile  sunt în parteneriat cu Biserica Eroilor din Târgoviște și parohia ,,Sf. Prooroc Zaharia și Dreapta Elisabeta-Boadilla del Monte și Brunete” din Madrid/Spania.

           Joi, 11 martie 2021,  a fost organizată o seară duhovnicească cu tema:  ,,Să luăm aminte!”, unde au fost prezentate citate din Sf. Părinți, lucrările copiilor, dar și un cuvânt de învățătură din partea preoților.









miercuri, 27 mai 2020

Admiterea la profilul pedagogic 2020 - Probele de aptitudini




La învățământul liceal – filiera vocațională, profilul pedagogic, toate specializările, evaluarea și certificarea aptitudinilor se realizează prin eliberarea unei fișe de aptitudini, de către unitatea de învățământ în care este înmatriculat candidatul în clasa a VIII-a, anexă la fișa de înscriere a candidatului.

Fișa de aptitudini va conține:
-tipurile de aptitudini: de comunicare, artistice și fizice și disciplina în ale cărei programe școlare este cuprins fiecare tip de aptitudini: limba și literatura română, educație vizuală, educație muzicală, educație fizică și sport;
-media generală a claselor V – VIII la disciplinele: limba și literatura română, educație vizuală, educație muzicală, educație fizică și sport;
-media generală a claselor V-VIII la purtare;
-calificativul ADMIS/RESPINS la profilul pedagogic.

Pentru a fi declarat ADMIS la profilul pedagogic, toate specializările, candidatul trebuie să aibă, în fișa de aptitudini, la fiecare dintre disciplinele menționate media generală a claselor V – VIII mai mare sau egală cu 7 și media generală 10 la purtare în clasele V-VIII.

Comisiile de înscriere din unitățile de învățământ  gimnazial completează fișele de aptitudini și le transmit către unitatea de învățământ preuniversitar liceal cu profil pedagogic.
Acordarea calificativului ADMIS/RESPINS la profilul pedagogic, înscris pe fișa de aptitudini, în câmpul dedicat, se face de către comisia de admitere din unitatea de învățământ liceal cu profil pedagogic, care va alcătui și lista candidaților admiși la profilul pedagogic.

Admiterea la specializările din cadrul profilului pedagogic, a candidaților care au obținut calificativul ADMIS, în conformitate cu prevederile de mai sus, se realizează în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere.