marți, 29 martie 2016

Proiectul Național TEDI - Școala siguranței la Colegiul Național Constantin Cantacuzino


În perioada ianuarie - martie 2016, în cadrul parteneriatului încheiat cu Programul „Tedi - Școala Siguranței”, desfășurat de TYMBARK MASPEX ROMÂNIA S.R.L., în colaborare cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice și Ministerul Afacerilor Interne prin Poliţia Română, la Colegiul Național „Constantin Cantacuzino” din Târgoviște, la clasa IB, prof. pentru înv. primar Alexandra Miricioiu, au avut loc numeroase activități pentru educarea și îmbunătățirea siguranței copiilor care își încep activitatea în școală; transmiterea cunoștințelor referitoare la siguranța pe străzi, la școală și acasă necesare elevilor de clasa I şi însuşirea de către acestea a informţiilor care ii ajută să evite şi să reacţioneze corect şi prompt în cazul pericolelor; educarea părinților în vederea protejării copiilor împotriva pericolelor; îndreptarea atenției învățătorilor și a directorilor din școlile primare asupra necesității de educare a copiilor în domeniul siguranței.
Activitățile au fost atractive pentru micii școlari, dornici să exploreze regulile care-i ajută să fie în siguranță pe străzi, la școală și acasă. Aceștia au descoperit și au aflat informații diverse despre  semnele de circulație, au confecționat semne de circulație, le-au prezentat și spus povestea, au decorat sala de clasă și holul școlii cu acestea, explicându-le și celor mai mici decât ei care le este seminificația. De acum au și un semn al clasei, acesta transmitându-le copiilor că sunt în pericol dacă aleargă prin sala de clasă.
La una dintre ședintele clasei, părinții au fost informați cu privire la proiectul care se află în desfășurare, au primit pliantele pe care le-au studiat cu interes și astfel activitățile au continuat și acasă într-un frumos parteneriat păinți - copii.
Una dintre activitățile de maxim interes pentru copii a fost aceea în care l-au cunoscut pe Tedi, cel din broșură si din materialul tipărit. Au ascultat cu interes situațiile prezentate, au urmarit imaginile proiectate, au completat și colorat cărțile pentru copii. Împreună ne-am jucat labirintul regulilor de circulație.
Activităţile educative legate de siguranța elevilor pe stradă, la şcoală, acasă și pliantul cu informații pentru părinți au fost valorificate și la o paradă a semnelor de circulație. În cadrul paradei a fost identificat fiecare semn de circulație eleborat și descrisă semificația acestuia. Profesorii și elevii, cei care se aflau pe holurile școlii, s-au implicat cu mult entuziasm în această activitate.
Activitățile au fost facilitate de Organizatorul Programului „Tedi - Școala Siguranței”, care este S.C.TYMBARK MASPEX ROMÂNIA S.R.L., prin intermediul numeroaselor materiale educaționale transmise. Acestea au constat într-un suport electronic pe CD (materiale educaționale pentru învățători, împreună cu scenariile de activități; cărți de exerciții pentru copii; broșuri cu informații pentru părinți; certificatul pentru școală, care atestă participarea la program) și materiale tipărite (cărțile pentru copii, broșurile pentru părinți și certificatul de Participare).
Activitățile desfășurate și materialele informative au fost apreciate ca fiind de calitate, atractive, utile pentru descoperirea și respectarea regulilor de siguranță.
Felicitări pentru colaborarea elevi-profesor-părinti!




luni, 28 martie 2016

Ora de cultură europeană


Vineri, 25 martie 2016, în cadrul parteneriatului încheiat cu Centrul EUROPE DIRECT  dinTârgoviște, la Colegiul Național „Constantin Cantacuzino”, elevii clasei I B al[turi de prof. pentru înv. primar Alexandra Miricioiu, au participat la o oră de informare europeană. Aceasta a fost facilitată de Vladuț Andreescu, managerul EUROPE DIRECT din Târgoviște.
Activitatea a fost intensă și atractivă pentru micii școlari, dornici să exploreze lumea în care trăiesc. Aceștia au descoperit și au aflat informații diverse despre Uniunea Europeană, despre ce însemnă să fii cetățean european, într-o țară europeană. Totul a început cu identificarea locației sediului EUROPE DIRECT, a continuat cu discuții referitoare la publicaţii şi date cu tematică europeană existente în cadrul Bibliotecii Judeţene „Ion Heliade Rădulescu” Dâmboviţa, care pot fi puse la dispoziţia copiilor, cu identificarea statelor membre din Uniunea Euroepană, simbolurilor acesteia, dar și ale țărilor care o compun, limbilor care se vorbesc în spațiul U.E.

Unul dintre momentele de maxim interes pentru copii a fost acela în care au vizionat un film animat despre Uniunea Europeană, despre ceea ce înseamnă să fii cetățean activ european, să aparții unui grup care se preocupă să-ți fie respectate drepturile, dar față de care ai și resposabilități. Invitatul i-a orientat pe copii pentru extragerea mesajului filmului vizionat și a purtat o discuție de calitate pentru a se asigura că au fost asimilate corect și conștient cunoștințele transmise.
Ultima dezbatere din cadrul orei a pus în discuție protejarea planetei, economisirea energiei. Totul a început cu un brainstorming prin intermediul căruia copiii au spus ce trebuie făcut pentru a fi prieten al Pământului, ce au făcut ei în acest sens, dovedind responsabilitate față de mediu. A continuat cu un interesant film animat, cu eroi care economisesc energia și ajută natura înconjurătoare.

La activitate au participat și studente de la Facultatea de Teologie și Sțiințe Educației, acestea aflându-se la practica pedagogică observativă.
Activitatea a fost apreciată ca fiind una stimulativă, atractivă, reușită, plină de momente interesante. 
Felicitări clasei I B și doamnei Alexandra Miricioiu!

sâmbătă, 26 martie 2016

S-a încheiat prima etapă de înscriere în clasa pregătitoare

     Vineri, 25.03.2016, s-a încheiat prima etapă de înscriere în clasa pregătitoare. S-au înscris 133 de copii, dintre care 40 au optat pentru alternativa Step by Step.
     Conform Metodologiei de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2016-2017, aprobată prin ordinul MENCS nr. 3158 / 15.02.2016, întrucât numărul cererilor a fost mai mare decât numărul locurilor disponibile, au fost aplicate criteriile generale de departajare. Pentru locurile rămase libere au fost aplicate criteriile specifice de departajare. Astfel au fost selectați cei 112 copiii care, începând cu anul școlar următor, vor deveni boboci cantacuzini. Lista elevilor admiși este afișată la avizierul școlii și postată pe site-ul colegiului www.colegiul-cantacuzino.ro .
     După prima etapă, la Colegiul Național Constantin Cantacuzino Târgoviște nu au mai rămas locuri libere pentru clasa pregătitoare, în anul școlar 2016-2017.
      Mulțumim părinților că au ales pentru copiii lor să facă parte din marea familie a cantacuzinilor. Dragi copii, vă așteptăm cu drag la școală!
     
      Mulțumim I.S.J. Dâmbovița pentru aprobarea unei clase suplimentare și pentru că ne-a susținut să avem printre noi cât mai mulți dintre copiii care și-au dorit acest lucru!