sâmbătă, 27 mai 2017
marți, 23 mai 2017
DRAG DE PORTUL ROMÂNESC
Joi,
18 mai 2017, în sala de festivități a Colegiului Național Constantin Cantacuzino, a avut loc ultima activitate ]n cadrul proiectului
extracurricular DRAG DE PORTUL ROMÂNESC.
Proiectul
s-a derulat pe parcursul anului școlar 2016-2017 în parteneriat educațional cu
Arhiepiscopia Târgoviștei și Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița.
Elevii
și profesorii prezenți la activitate au fost onorați de a-l avea în mijlocul
lor pe preacucernicul părinte Ionuț Ileana, consilier eparhial în cadrul
Arhiepiscopiei Târgoviștei, care a apreciat inițiativa profesorilor și elevilor
de a promova portul popular prin astfel de activități, într-o lume mult prea
tehnologizată și secularizată, răsplătindu-i pe elevi cu daruri din partea
Arhiepiscopiei.
Doamnele Ștefan Floricica, profesor de religie și Duțu-Runceanu Angelica, profesor de limba și literatura română, coordonatoarele proiectului, au accentuat importanța cunoașterii de către elevi a tradițiilor, a simbolisticii motivelor decorative de pe iile și cămășile populare, a producțiilor și manifestărilor folclorice, pentru conținutul de idei și sentimente care oglindesc trecutul bogat și plin de speranță al poporului român.
În
cadrul întâlnirilor au fost prezentate costumele populare din toate zonele
etnografice, iar elevii și-au însușit tehnicile de broderie, realizând diverse
obiecte cu specific tradițional românesc: batistuțe, trăistuțe, semne de carte
etc. Lucrările copiilor au fost expuse, iar pentru dăruire și implicare, pentru
interesul de a cunoaște portul popular, au fost răsplătiți cu diplome.
Felicitări tuturor!
sâmbătă, 20 mai 2017
Ziua Colegiului Național „Constantin Cantacuzino” 2017
În 1919 se înființează
„Școala Normală” din Târgoviște, inaugurându-se o tradiție autentică în
pregătirea învățătorilor.
După multe desființări și reveniri ale învățământului pedagogic la nivel liceal, din 1 septemprie 1990 Școala Normală din Târgoviște rămâne în peisajul învățământului dâmbovițean. Grație directorului de atunci, doamna profesor Minodora PLATCU, din 1994 și până în
prezent activitatea unității s-a desfășurat într-un local nou, localul actual, inaugurat în prezența președintelui României, domnul ION ILIESCU.
În anul 2000 școala noastră dobândește statutul
de unitate reprezentativă, ca urmare a rezultatelor excepționale obținute de
colectivul didactic în activitatea curriculară și extracurriulară - liceului i se
acordă de către Ministerul Educației Naționale statutul de Colegiu Național și actuala denumire.
În anul 2010 Colegiul Național Constantin Cantacuzino Târgoviște primește pentru prima oară titlul de Școală Europeană, pentru dimensiunea europeană a educației
practicate, titlu reconfirmat în 2013 și 2016.
Din 2013 școala își desfășoară activitatea într-un spațiu dezvoltat și
modernizat printr-un proiect derulat de Primăria Municipiului Târgoviște cu
fonduri europene.
De 17 ani, școala noastră sărbătorește Ziua Colegiului în data de 21 mai, ziua în care biserica îi prăznuieste pe Sfinții Împărați Constantin și Elena. Anul acesta festivitatea a avut loc mai devreme, la data de 19 mai.
Alături de elevii si părinții cantacuzini au participat la festivitate invitați de seamă, care susțin performanța, care cred în puterea EDUCAȚIEI de calitate: reprezentanți ai Primăriei Municipiului Târgoviște, domnul Cristian Daniel STAN - primarul orașului și doamna Monica ILIE - viceprimar,
un reprezentant al Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița, doamna inspector școlar general adjunct Gabriela ISTRATE,
doamna Cristina MARIN, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Dâmbovița
doamna Daniela Zoe - Salvați Copiii Târgoviște, partenerul nostru și sponsor al evenimentului
doamna Marcela Iordache - director al Direcției de Asistență Socială Târgoviște.
Am avut-o alături pe șefa promoției 2016, Iulia Larisa TĂNASE, adevărat ambasador al instituției noastre, care ne-a împărtășit câteva gânduri despre experiența și performanțele de elev cantacuzin. Larisa a predat Mirunei Canache, șefa promoției 2015, un roll-up de prezentare a ofertei educaționale a colegiului și trebuie să aștepte un an până îl va primi pe al ei.
Festivitatea a fost deschisă de directorul colegiului, doamna Silvia MAREȘ, care a vorbit despre performanță în educație, despre succesul cantacuzinilor și de corul Colegiului Național Constantin Cantacuzino, coordont de prof. Elena Dragomir și prof. Daniel Uțina.
Ca întotdeauna părinții au fost alături de școală, profesori și elevi, oferindu-le premii elevilor participanți la olimpiade și concursuri școlare și profesorilor îndrumători ai acestora. Mulțumim pentru contribuția financiară Asociației Părinților Cantacuzini, Organizației Salvati Copiii, Gopo Târgoviște și doamnei Nicoleta Petcu care a oferit aranjamentele florale pentru invitați și profesorii premiați.
Apoi au fost premiați cei 63 de elevi care au obținut premii și mențiuni la olimpiadele școlare, etapa județeană, împreună cu profesorii care i-au pregătit, Chiar astăzi alți doi cantacuzini au obținut premiul I la etapa județeană a olimpiadei de limba engleză. Felicitări, cantacuzini de succes!
Alți 121 de elevi ai colegiului au obținut premii la concursuri județene, regionale și naționale din Calendarul Activităților Educative Naționale finanțate de M.E.N.
2017.
Festivitatea a fost emoționantă. Atmosfera a fost plăcută, cei mai talentați dintre cantacuzini ne-au încântat cu momente artistice deosebite.
Publicul a fost cald, așa cum e obișnuit în marea familie a cantacuzinilor.
Mulțumim participanților și tuturor celor care au contibuit la succesul evenimentului!
marți, 16 mai 2017
Lecție despre democrație
Colegiul Național Constantin Cantacuzino Târgoviște a beneficiat astăzi de o vizită
efectuată la Senatul României, facilitată de senatorii PSD de Dâmbovița: domnul
Adrian ȚUȚUIANU și domnul Titus CORLĂȚEAN. Elevii colegiului au avut prilejul
să ia parte la o autentică lecție despre democrație,
chiar la Parlamentul României.
Conform
Constituţiei României, Parlamentul este organul reprezentativ suprem al
poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării. Parlamentul este
bicameral, fiind alcătuit din Senat și Camera Deputaților. Este ales prin vot
universal, liber, secret și direct de către cetățenii cu drept de vot ai
României, parlamentarii fiind astfel reprezentanții legitimi ai poporului.
Sediul Senatului României este în Palatul Parlamentului, președintele actual al
Senatului României fiind domnul Călin Popescu Tăriceanu. Elevii colegiului au
înțeles importanța votului într-un regim democratic.
După vizitarea Palatului Parlamentului, au
asistat la lucrările Senatului României ce erau în desfășurare în momentul
vizitei. Ei au urmărit prezentarea unui proiect de lege, dezbaterile asupra
acestuia și votul final al legii, după care domnul senator Țuțuianu le-a vorbit
despre activitatea „în plen” și „pe comisii” a Senatului și despre funcțiile
principale pe care acesta le îndeplinește.
În numele cantacuzinilor, mulțumim pentru oportunitatea ce ne-a fost oferită!
Doamnă Agnes ERICH, director al Bibliotecii Județene Ion Heliade Rădulescu Dâmbovița, a fost o plăcere să fim împreună și în această zi!
Doamnă Agnes ERICH, director al Bibliotecii Județene Ion Heliade Rădulescu Dâmbovița, a fost o plăcere să fim împreună și în această zi!
vineri, 12 mai 2017
Testare de selecție pentru clasa a V-a 2017-2018
În anul școlar 2017-2018, Colegiul Național Constantin Cantacuzino
Târgoviște oferă 30 de locuri pentru clasa a V-a, locuri ce vor fi ocupate prin
concurs de selecție.
Pe data de 27 mai 2017, începând
cu ora 9, la Colegiul Național Constantin Cantacuzino se va desfășura concursul
de selecție pentru constituirea claselor a V-a în anul școlar 2017-2018.
Înscrierile se vor desfășura în
perioada 15 - 22 mai 2017. Părinții interesați vor depune la secretariatul
școlii: o cerere-tip de înscriere, copie a actului de identitate al
părintelui/tutorelui, o copie a certificatului de naştere al copilului, adeverinţă medicală. Elevii colegiului vor depune doar cererea-tip.
Disciplinele pentru concurs sunt
limba română și matematică. Vor fi respectate programele școlare pentru clasele
I-IV, în vigoare la data concursului. Concursul constă într-o singură probă
scrisă, cu două părți, una pentru matematică și una pentru limba română. Proba
scrisă durează 90 de minute, câte 45 pentru fiecare disciplină. Subiectele de
limba română şi matematică vor avea punctaj egal (45 puncte). Punctajul final
reprezintă suma punctajelor obținute la limba română și matematică la care se
adaugă cele 10 puncte din oficiu. Modele de subiecte găsiți aici.
Candidaţii vor fi declaraţi admişi
în ordinea descrescătoare a notelor finale de concurs, în limita locurilor, cu
condiţia ca nota obținută la proba scrisă să nu fie mai mică decât 5. Întrucât clasa
este cu predare intensivă a limbii engleze, doritorii vor susține o probă de verificare
a cunoștințelor de limba engleză (scris+interviu) pe data de 16 iunie 2017.
Toate etapele de organizare și
desfășurare a concursului de selecție vor fi monitorizate video, conform
procedurii operaționale privind activitatea de monitorizare prin intermediul
camerelor de supraveghere video în unitățile școlare din sistemul național de
învățământ pe perioada desfășurării probelor din cadrul examenelor naționale.
Dragi copii, vă urăm să aveți
multă baftă!
luni, 1 mai 2017
OFERTA EDUCAȚIONALĂ 2017/ 2018 - CLASA a IX-a
6 clase învățământ liceal:
2 clase de profil
pedagogic, specializarea învățător–educatoare, 56 locuri (necesită susținerea probelor de aptitudini);
1 clasă profil
uman, specializarea filologie bilingv-engleză, 28 locuri (necesită susținerea probei de limba engleză);
1 clasă profil
uman, specializarea științe sociale, 28 locuri;
1 clasă profil
real, specializarea matematică-informatică, intensiv engleză, 28
locuri (necesită susținerea probei de limba engleză);
1 clasă profil
real, specializarea științe ale naturii bilingv-engleză, 28
locuri (necesită susținerea probei de limba engleză).
Calendar probe clasa
a IX-a
22 - 23 mai 2017 –
înscrierea pentru probele de aptitudini/ verificare a cunoștințelor;
25 mai 2017 –
probele de aptitudini pentru profilul pedagogic;
26 mai 2017 – proba
de verificare a cunoștințelor de limba străină pentru clasele cu
predare bilingvă/ intensivă a limbii engleze;
29 mai 2017 –
afișarea rezultatelor .
Acte necesare la
înscriere: anexa fișei de înscriere pentru admiterea în liceu, copie legalizată
certificat de naștere, adeverință medicală cu mențiunea „apt susținere probe
sportive
Probe de aptitudini (pentru profilul pedagogic):
1. Proba de
aptitudini muzicale: intonarea unui cântec dintr-un repertoriu de
cinci cântece învățate în clasele I-VIII și reproducerea unor scurte motive
ritmico-melodice (2-4 măsuri), desprinse din cântece pentru copii;
2. Proba de
aptitudini fizice: reproducerea, după model, a 2-3
exerciții de influențare selectivă a aparatului locomotor, 3-4 elemente
de gimnastică acrobatică din programul claselor a V-a si a VI-a, executate
izolat, alergare 600 m – fără cerință de timp;
3. Proba de
aptitudini artistice: realizarea unei naturi statice cu două sau trei obiecte,
cu o temă plastică propusă de comisie;
4. Interviu:
recitarea a 2-3 strofe dintr-o poezie (la alegere), lectură la prima vedere,
participare la o conversație cu comisia pe o temă dată de aceasta.
Pregătirea pentru
probele de aptituduni (GRATUIT):
16.05.2017, orele
12:00 și 13:00 Proba de aptitudini fizice
18.05.2017, orele
12:00 și 13:00 Proba de aptitudini artistice
15.05.2017, orele
12:00 și 13:00 Interviu
19.05.2017, orele
12:00 și 13:00 pentru Proba de aptitudini muzicale
Proba de
verificare a cunoștințelor de limba engleză (pentru clasele bilingv-engleză):
Examenul de limba
engleză constă într-o probă scrisă (70 de puncte, din care 10 din oficiu) și o
probă orală (30 de puncte).
Pregătirea pentru
proba de limba engleză: 17.05.2017, orele 12:00 și 13:00 .
OFERTA EDUCAȚIONALĂ 2017/ 2018 - CLASA a V-a
GIMNAZIU:
1 clasă a V-a – 30 locuri, program intensiv engleză;
Calendar înscriere clasa a V-a
Înscrierea în clasa a V-a se face prin testare de selecție, constând într-o singură probă scrisă la limba și literatura română și matematică. Pentru clasa cu predare intensivă a limbii engleze se va susține în plus o probă de verificare a cunoștințelor de limba engleză.
Perioada de înscriere:
15 - 22 mai 2017
Concurs selecție:
27 mai 2017, ora 9:00
Proba de verificare a cunoștințelor de limba engleză:
16 iunie 2017, începând cu ora 9:00
Documente necesare pentru înscriere:
-cerere-tip de înscriere (poate fi găsită aici, pe site-ul colegiului sau la secretariatul unității)
-copie şi original după actul de identitate al părintelui/tutorelui
-copie şi original al certificatului de naştere al copilului
-adeverinţă medicală
-copie certificat competențe lingvistice și cerere echivalare - unde este cazul (poate fi găsită aici, pe site-ul colegiului sau la secretariatul unității)
-copie certificat competențe lingvistice și cerere echivalare - unde este cazul (poate fi găsită aici, pe site-ul colegiului sau la secretariatul unității)
Relații suplimentare pe site-ul colegiului www.colegiul-cantacuzino.ro sau la telefon 0245218453.
PER ANGUSTA AD AUGUSTA
Anul acesta, Olimpiada Nationala de Limbi Clasice – limba latină și limba greacă a avut loc în perioada 22- 26 aprilie 2017, la Timișoara. Oraș al tineretului și plin de istorie, a primit participanți din toată țara la ediția cu numărul treizeci.
Echipajul dâmbovițean a fost compus din cantacuzinele Danciu Maria – Cristina și Mertic Yulyssa (clasa a X-a, profil umanist, specializarea filolofie), respectiv Huminic Ioana – Teodora (clasa a IX-a, profil umanist, specializarea știinte sociale) de la Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu”. Timișoara, prin organizatorii concursului, le-a oferit o experință unică și memorabilă.
Mari emoții s-au resimțit la proba teoretică, susținută la Colegiul Național Bănățean Timișoara. Elevele lotului olimpic din Dâmbovița nu au fost puse în dificultate, astfel, la premierea care s-a ținut la Universitatea de Vest din Timișoara, elevele Danciu Maria – Cristina și Huminic Ioana – Teodora au reușit să aducă în județul nostru două premii speciale.
Mulțumim doamnei profesor Adina Marinescu pentru că le-a pregătit și susținut pe Yulissa și Maria. Felicitări fetelor! Yulissa, baftă la naționala de la matematică!
Orice victorie, orice succes, nu se obține decât prin luptă, prin strădanii, prin înfrângerea piedicilor aflate în cale.
ORAR elevi 2.05.2017
Îi urăm bun-venit doamnei profesoare Ela Văsii și îi dorim să aibă multe împliniri în această parte care a rămas din acest an școlar!
Premiul al III-lea la etapa nationala Made for Europe 2017
Concursul Național ”Made for
Europe” se adresează elevilor din clasele I-XII și are ca scop valorizarea şi
promovarea experienţelor pozitive acumulate de unităţile de învăţământ
preuniversitar în derularea proiectelor finanţate prin programele europene din
domeniul educației și formării profesionale. 2017. Etapa națională a
concursului a fost organizată de M.E.N. şi găzduită de Inspectoratul Şcolar
Judeţean Dolj, în perioada 25 – 28 aprilie.
La această competiție au
participat 124 elevi din clasele I-XII
din întreaga țară. Județul Dâmbovița a fost reprezentat cu success de către
DUMITRU ANTONIA MARIA, clasa a III-a, Şcoala Gimnazială Ion Mareş Vulcana și
PAVELESCU VIVIANA ANDREEA, clasa a VIII-a, Colegiul Naţional Ienăchiţă
Văcărescu Târgovişte, pentru gimnaziu, respectiv DUMITRU ALEXANDRA, clasa a
XII-a de la Colegiul Naţional Constantin Cantacuzino Târgovişte, DUMITRU
TEODOR, clasa a XII-a de la Colegiul Economic Ion Ghica Târgovişte și PETRE
BIANCA GEORGIANA, clasa a XII-a de la Colegiul Naţional Nicolae Titulescu
Pucioasa.
Alexandra a obținut PREMIUL al
III-lea la etapa națională a concursului pentru prezentarea filmului Art
Nouveau - Art Renouveau realizat în cadrul parteneriatului strategic Erasmus+
Art Nouveau-Art Renouveau, coordonată de doamna profesoara Silvia Mareş. Așa
cum spunea și Alexandra, proiectul este în topul preferințelor elevilor
colegiului pentru că aduce un strop de artă într-o lume complet tehnologizată.
Mulțumim doamnei Cristina
Măcriș, coordonatorul proiectului, pentru această oportunitate!
Mulțumim partenerilor noștri
din Scoția, Germania, Franța, Bulgaria și Slovenia pentru că au adus valoare
proiectului prin contribuția atelierelor pe care le-au organizat pentru elevi!
Mulțumim doamnelor învățătoare
Alexandra Miricioiu, Claudia Bejinaru, Alexandra Goran pentru contribuția la
realizarea „panoului” de prezentare a proiectului:
Felicitări, Alexandra, pentru că ai reprezentat cu mândrie Colegiul Național Constantin Cantacuzino și ai dus numele lui printre școlile de elită ale României!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)