luni, 1 mai 2017

OFERTA EDUCAȚIONALĂ 2017/ 2018 - CLASA a IX-a


6 clase învățământ liceal:
2 clase de profil pedagogic, specializarea învățător–educatoare, 56 locuri (necesită susținerea probelor de aptitudini);
1 clasă profil uman, specializarea filologie bilingv-engleză, 28 locuri (necesită susținerea probei de limba engleză);
1 clasă profil uman, specializarea științe sociale, 28 locuri;
1 clasă profil real, specializarea matematică-informatică, intensiv engleză, 28 locuri (necesită susținerea probei de limba engleză);
1 clasă profil real, specializarea științe ale naturii bilingv-engleză, 28 locuri (necesită susținerea probei de limba engleză).

 Calendar probe clasa a IX-a
22 - 23 mai 2017 – înscrierea pentru probele de aptitudini/ verificare a cunoștințelor; 
25 mai 2017 –  probele de aptitudini pentru profilul pedagogic;
26 mai 2017 – proba de verificare a cunoștințelor de limba străină pentru clasele cu predare bilingvă/ intensivă a limbii engleze;
29 mai 2017 – afișarea rezultatelor .

Acte necesare la înscriere: anexa fișei de înscriere pentru admiterea în liceu, copie legalizată certificat de naștere, adeverință medicală cu mențiunea „apt susținere probe sportive

Probe de aptitudini (pentru profilul pedagogic):
1. Proba de  aptitudini  muzicale: intonarea unui cântec dintr-un repertoriu de cinci cântece învățate în clasele I-VIII și reproducerea unor scurte motive ritmico-melodice (2-4 măsuri), desprinse din cântece pentru copii;
2. Proba de aptitudini  fizice: reproducerea,  după  model,  a 2-3  exerciții de influențare selectivă a aparatului locomotor, 3-4 elemente de gimnastică acrobatică din programul claselor a V-a si a VI-a, executate izolat, alergare 600 m – fără cerință de timp;
3. Proba de aptitudini artistice: realizarea unei naturi statice cu două sau trei obiecte, cu o temă plastică propusă de comisie;
4. Interviu: recitarea a 2-3 strofe dintr-o poezie (la alegere), lectură la prima vedere, participare la o conversație cu comisia pe o temă dată de aceasta. 

Pregătirea pentru probele de aptituduni (GRATUIT):
16.05.2017, orele 12:00 și 13:00  Proba de aptitudini fizice 
18.05.2017, orele 12:00 și 13:00  Proba de aptitudini artistice
15.05.2017, orele 12:00 și 13:00  Interviu
19.05.2017, orele 12:00 și 13:00  pentru Proba de aptitudini muzicale

Proba  de verificare a cunoștințelor de limba engleză (pentru clasele bilingv-engleză):
Examenul de limba engleză constă într-o probă scrisă (70 de puncte, din care 10 din oficiu) și o probă orală (30 de puncte). 

Pregătirea pentru proba de limba engleză: 17.05.2017, orele 12:00 și 13:00 .


Relații suplimentare pe site-ul colegiului www.colegiul-cantacuzino.ro sau la telefon 0245218453.

OFERTA EDUCAȚIONALĂ 2017/ 2018 - CLASA a V-a


GIMNAZIU:
1 clasă a V-a – 30 locuri, program intensiv engleză;

Calendar  înscriere clasa a V-a
Înscrierea în clasa a V-a se face prin testare de selecție, constând într-o singură probă scrisă la limba și literatura română și matematică. Pentru clasa cu predare intensivă a limbii engleze se va susține în plus o probă de verificare a cunoștințelor de limba engleză.

Perioada de înscriere:
15 - 22 mai 2017

Concurs selecție:
27 mai 2017, ora 9:00

Proba de verificare a cunoștințelor de limba engleză: 
16 iunie 2017, începând cu ora 9:00

Documente necesare pentru înscriere:
-cerere-tip de înscriere (poate fi găsită aici, pe site-ul colegiului sau la secretariatul unității)
-copie şi original după actul de identitate al părintelui/tutorelui
-copie şi original al certificatului de naştere al copilului
-adeverinţă medicală
-copie certificat competențe lingvistice și cerere echivalare - unde este cazul (poate fi găsită aici, pe site-ul colegiului sau la secretariatul unității)

Relații suplimentare pe site-ul colegiului www.colegiul-cantacuzino.ro sau la telefon 0245218453.

PER ANGUSTA AD AUGUSTA

Anul acesta, Olimpiada Nationala  de Limbi Clasice – limba latină și limba greacă a avut loc în perioada 22- 26 aprilie 2017, la Timișoara. Oraș al tineretului și plin de istorie, a primit participanți din toată țara la ediția cu numărul treizeci. 

Echipajul dâmbovițean a fost compus din cantacuzinele Danciu Maria – Cristina și Mertic Yulyssa (clasa a X-a, profil umanist, specializarea filolofie), respectiv Huminic Ioana – Teodora (clasa a IX-a, profil umanist, specializarea știinte sociale) de la Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu”. Timișoara, prin organizatorii concursului, le-a oferit o experință unică și memorabilă.

Mari emoții s-au resimțit la proba teoretică, susținută la Colegiul Național Bănățean Timișoara. Elevele lotului olimpic din Dâmbovița nu au fost puse în dificultate, astfel, la premierea care s-a ținut la Universitatea de Vest din Timișoara, elevele Danciu Maria – Cristina și Huminic Ioana – Teodora au reușit să aducă în județul nostru două premii speciale.


Mulțumim doamnei profesor Adina Marinescu pentru că le-a pregătit și susținut pe Yulissa și Maria. Felicitări fetelor! Yulissa, baftă la naționala de la matematică!

Orice victorie, orice succes, nu se obține decât prin luptă, prin strădanii, prin înfrângerea piedicilor aflate în cale.  

ORAR elevi 2.05.2017

Îi urăm bun-venit doamnei profesoare Ela Văsii și îi dorim să aibă multe împliniri în această parte care a rămas din acest an școlar!




Premiul al III-lea la etapa nationala Made for Europe 2017

Concursul Național ”Made for Europe” se adresează elevilor din clasele I-XII și are ca scop valorizarea şi promovarea experienţelor pozitive acumulate de unităţile de învăţământ preuniversitar în derularea proiectelor finanţate prin programele europene din domeniul educației și formării profesionale. 2017. Etapa națională a concursului a fost organizată de M.E.N. şi găzduită de Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, în perioada 25 – 28 aprilie.

La această competiție au participat  124 elevi din clasele I-XII din întreaga țară. Județul Dâmbovița a fost reprezentat cu success de către DUMITRU ANTONIA MARIA, clasa a III-a, Şcoala Gimnazială Ion Mareş Vulcana și PAVELESCU VIVIANA ANDREEA, clasa a VIII-a, Colegiul Naţional Ienăchiţă Văcărescu Târgovişte, pentru gimnaziu, respectiv DUMITRU ALEXANDRA, clasa a XII-a de la Colegiul Naţional Constantin Cantacuzino Târgovişte, DUMITRU TEODOR, clasa a XII-a de la Colegiul Economic Ion Ghica Târgovişte și PETRE BIANCA GEORGIANA, clasa a XII-a de la Colegiul Naţional Nicolae Titulescu Pucioasa.

Alexandra a obținut PREMIUL al III-lea la etapa națională a concursului pentru prezentarea filmului Art Nouveau - Art Renouveau realizat în cadrul parteneriatului strategic Erasmus+ Art Nouveau-Art Renouveau, coordonată de doamna profesoara Silvia Mareş. Așa cum spunea și Alexandra, proiectul este în topul preferințelor elevilor colegiului pentru că aduce un strop de artă într-o lume complet tehnologizată.
Mulțumim doamnei Cristina Măcriș, coordonatorul proiectului, pentru această oportunitate!
Mulțumim partenerilor noștri din Scoția, Germania, Franța, Bulgaria și Slovenia pentru că au adus valoare proiectului prin contribuția atelierelor pe care le-au organizat pentru elevi!

Mulțumim doamnelor învățătoare Alexandra Miricioiu, Claudia Bejinaru, Alexandra Goran pentru contribuția la realizarea „panoului” de prezentare a proiectului:

Felicitări, Alexandra, pentru că ai reprezentat cu mândrie Colegiul Național Constantin Cantacuzino și ai dus numele lui printre școlile de elită  ale României!



duminică, 30 aprilie 2017

OLIMPIADA DE LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ, etapa națională



















În perioada 25- 29 aprilie 2017, în oraşul istoric Alba Iulia,  s-a desfăşurat OLIMPIADA DE LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ- nivel liceal,  un eveniment organizat de  Ministerul Educației Naționale și Inspectoratul Școlar al Județului Alba, în parteneriat cu Universitatea „1 Decembrie”  şi  la care au participat aproape 200 de elevi din ţară. La acest concurs al probei competenţelor de comunicare, de lectură, dar şi al probei creativităţii, Colegiul Național „Constantin Cantacuzino”  a fost reprezentat de MARA GABRIELA NĂSTASE, elevă a  clasei  a X-a C, profil umanist, specializarea filologie.
Calificarea la faza naţională a acestei olimpiade este un semn al serioziţăţii, al ambiţiei, al plăcerii lecturii care o caracterizează pe MARA  în studiul limbii şi literaturii române, dar şi al altor discipline de liceu.
O felicităm pe MARA pentru locul fruntaș pe care l-a ocupat și îi dorim să aibă parte și de alte noi şi valoroase experienţe, care să contribuie  la dezvoltarea personală.

Premii la Olimpiada Națională de Pedagogie-Psihologie 2017

Olimpiada Națională de Pedagogie-Psihologie este un eveniment de tradiție, menit să aducă în competiție cei mai buni liceeni care se pregătesc în specializări de profil pedagogic. În cadrul acestei competiții, au fost prezenți la ediția de anul acesta a Olimpiadei un număr de 210 elevi de la 43 de licee din capitală și din restul țării. În acest an, Colegiul Național „Preparandia-Dimitrie Țichindeal” din Arad a găzduit importantul eveniment în perioada 23-26.04.2017.

Lotul olimpic al Colegiului Național „Constantin Cantacuzino” din Târgoviște a fost constituit din elevele Grosu C. Medeea Teodora (clasa a IX-a A), Tamaș L. Andreea Alexandra (clasa a IX-a A), Olteanu N. Laura Andreea (clasa a X-a A), Mihai S.D Gabriela Ana-Maria (clasa a XI-a B), Dincă F. Ana-Maria (clasa a XII-a B) și Vlăducă C. Anca-Elena (clasa a XII-a B). Participantele au fost însoțite de doamna Radu Marioara - profesor pentru învățământul primar  și de dooamna Râpeanu Lavinia - profesor de pedagogie.
Competiția a presupus o probă teoretică ce s-a desfășurat pe durata a 3 ore. Pregătirea pentru obținerea unor rezultate deosebite presupune foarte multă muncă, efortul descoperirii și talentul convertirii cunoașterii în abilitate și competență. Pentru a atinge performanța, trebuie să-ți dedici o parte din timpul liber doar activităților de învățare, ceea ce presupune multe ore de studiu. Competiția și-a atins scopul, astfel că toți elevii cantacuzini participanți la Olimpiadă au dobândit experiențe noi de învățare și dezvoltare, necesare descoperirii și definirii sinelui.


Rezultatele obținute s-au concretizat în două mențiuni (Grosu Medeea – clasa a IX-a A, profesor îndrumător Râpeanu Lavinia și Olteanu Laura – clasa a X-a A, profesor îndrumător Radu Florentina) și două premii speciale ( Vlăducă Anca și Dincă Ana-Maria – clasa a XII-a B, profesor îndrumător Râpeanu Lavinia).

Îi felicităm pe concurenți care au reușit să se ridice la înălțimea cerințelor probei olimpice, spre satisfacția dascălilor care i-au îndrumat și a tuturor celor apropiați.

Felicitări profesorilor pentru dăruire!