marți, 13 iunie 2017

Festivitatea de premiere a cantacuzinilor

Festivitatea de premiere a elevilor claselor V-XII de la Colegiul Național „Constantin Cantacuzino ” Târgoviște va avea loc joi, 15.06.2017, începând cu ora 17, în sala de festivități a Liceului de Arte „Bălașa Doamna” din Târgoviște. 

Vă așteptăm!

marți, 23 mai 2017

DRAG DE PORTUL ROMÂNESC

Joi, 18 mai 2017, în sala de festivități a Colegiului Național Constantin Cantacuzino, a avut loc ultima activitate ]n cadrul proiectului extracurricular  DRAG DE PORTUL ROMÂNESC.
Proiectul s-a derulat pe parcursul anului școlar 2016-2017 în parteneriat educațional cu Arhiepiscopia Târgoviștei și Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița.
Elevii și profesorii prezenți la activitate au fost onorați de a-l avea în mijlocul lor pe preacucernicul părinte Ionuț Ileana, consilier eparhial în cadrul Arhiepiscopiei Târgoviștei, care a apreciat inițiativa profesorilor și elevilor de a promova portul popular prin astfel de activități, într-o lume mult prea tehnologizată și secularizată, răsplătindu-i pe elevi cu daruri din partea Arhiepiscopiei.

Doamnele Ștefan Floricica, profesor de religie și Duțu-Runceanu Angelica, profesor de limba și literatura română, coordonatoarele proiectului, au accentuat importanța cunoașterii de către elevi a tradițiilor, a simbolisticii motivelor decorative de pe iile și cămășile populare, a producțiilor și manifestărilor folclorice, pentru   conținutul de idei și sentimente care oglindesc trecutul bogat și plin de speranță al poporului român.
În cadrul întâlnirilor au fost prezentate costumele populare din toate zonele etnografice, iar elevii și-au însușit tehnicile de broderie, realizând diverse obiecte cu specific tradițional românesc: batistuțe, trăistuțe, semne de carte etc. Lucrările copiilor au fost expuse, iar pentru dăruire și implicare, pentru interesul de a cunoaște portul popular, au fost răsplătiți cu diplome.
Felicitări tuturor!

sâmbătă, 20 mai 2017

Ziua Colegiului Național „Constantin Cantacuzino” 2017

În 1919 se înființează „Școala Normală” din Târgoviște, inaugurându-se o tradiție autentică în pregătirea învățătorilor. 
După multe desființări și reveniri ale învățământului pedagogic la nivel liceal, din 1 septemprie 1990 Școala Normală din Târgoviște rămâne în peisajul învățământului dâmbovițean. Grație directorului de atunci, doamna profesor Minodora PLATCU, din 1994 și până în prezent activitatea unității s-a desfășurat într-un local nou, localul actual, inaugurat în prezența președintelui României, domnul ION ILIESCU. 
În anul 2000 școala noastră dobândește statutul de unitate reprezentativă, ca urmare a rezultatelor excepționale obținute de colectivul didactic în activitatea curriculară și extracurriulară - liceului i se acordă de către Ministerul Educației Naționale statutul de Colegiu  Național și actuala denumire. 
În anul 2010 Colegiul Național Constantin Cantacuzino Târgoviște primește pentru prima oară titlul de Școală Europeană, pentru dimensiunea europeană a educației practicate, titlu reconfirmat în 2013 și 2016.
Din 2013 școala își desfășoară activitatea într-un spațiu dezvoltat și modernizat printr-un proiect derulat de Primăria Municipiului Târgoviște cu fonduri europene.

De 17 ani, școala noastră sărbătorește Ziua Colegiului în data de 21 mai, ziua în care biserica îi prăznuieste pe Sfinții Împărați Constantin și Elena. Anul acesta festivitatea a avut loc mai devreme, la data de 19 mai. 

Alături de elevii si părinții cantacuzini au participat la festivitate invitați de seamă, care susțin performanța, care cred în puterea EDUCAȚIEI de calitate: reprezentanți ai Primăriei Municipiului Târgoviște, domnul Cristian Daniel STAN - primarul orașului și doamna Monica ILIE - viceprimar,

un reprezentant al Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița, doamna inspector școlar general adjunct Gabriela ISTRATE, 

doamna  Cristina MARIN, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Dâmbovița

doamna Daniela Zoe - Salvați Copiii Târgoviște, partenerul nostru și sponsor al evenimentului

doamna Marcela Iordache - director al Direcției de Asistență Socială Târgoviște.

Am avut-o alături pe șefa promoției 2016, Iulia Larisa TĂNASE,  adevărat ambasador al instituției noastre, care ne-a împărtășit câteva gânduri despre experiența și performanțele de elev cantacuzin. Larisa a predat Mirunei Canache, șefa promoției 2015, un roll-up de prezentare a ofertei educaționale a colegiului și trebuie să aștepte un an până îl va primi pe al ei.

Festivitatea a fost deschisă de directorul colegiului, doamna Silvia MAREȘ, care a vorbit despre performanță în educație, despre succesul cantacuzinilor și de corul Colegiului Național Constantin Cantacuzino, coordont de prof. Elena Dragomir și prof. Daniel Uțina.

Ca întotdeauna părinții au fost alături de școală, profesori și elevi, oferindu-le premii elevilor participanți la olimpiade și concursuri școlare și profesorilor îndrumători ai acestora. Mulțumim pentru contribuția financiară Asociației Părinților Cantacuzini, Organizației Salvati Copiii, Gopo Târgoviște și doamnei Nicoleta Petcu care a oferit aranjamentele florale pentru invitați și profesorii premiați.


Primii felicitați au fost cei 8 elevi cantacuzini care au participat si au obtinut premii si mentiuni la concursurile și olimpiadele scolare, etapa națională. Încă patru elevi sunt chiar astăzi la Concursul de Matematică Adolf Haimovici, etapa națională și îi așteptăm cu premii. Felicitări tuturor!

Apoi au fost premiați cei 63 de elevi care au obținut premii și mențiuni la olimpiadele școlare, etapa județeană, împreună cu profesorii care i-au pregătit, Chiar astăzi alți doi cantacuzini au obținut premiul I la etapa județeană a olimpiadei de limba engleză. Felicitări, cantacuzini de succes!

Alți 121 de elevi ai colegiului au obținut premii la concursuri județene, regionale și naționale din Calendarul Activităților Educative Naționale finanțate de M.E.N. 2017.

Festivitatea a fost emoționantă. Atmosfera a fost plăcută, cei mai talentați dintre cantacuzini ne-au încântat cu momente artistice deosebite. 








































Publicul a fost cald, așa cum e obișnuit în marea familie a cantacuzinilor. 
Mulțumim participanților și tuturor celor care au contibuit la succesul evenimentului!

marți, 16 mai 2017

Lecție despre democrație

Colegiul Național Constantin Cantacuzino Târgoviște a beneficiat astăzi de o vizită efectuată la Senatul României, facilitată de senatorii PSD de Dâmbovița: domnul Adrian ȚUȚUIANU și domnul Titus CORLĂȚEAN. Elevii colegiului au avut prilejul să ia parte la o autentică lecție despre democrație, chiar la Parlamentul României.


Conform Constituţiei României, Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării. Parlamentul este bicameral, fiind alcătuit din Senat și Camera Deputaților. Este ales prin vot universal, liber, secret și direct de către cetățenii cu drept de vot ai României, parlamentarii fiind astfel reprezentanții legitimi ai poporului. Sediul Senatului României este în Palatul Parlamentului, președintele actual al Senatului României fiind domnul Călin Popescu Tăriceanu. Elevii colegiului au înțeles importanța votului într-un regim democratic.


După vizitarea Palatului Parlamentului, au asistat la lucrările Senatului României ce erau în desfășurare în momentul vizitei. Ei au urmărit prezentarea unui proiect de lege, dezbaterile asupra acestuia și votul final al legii, după care domnul senator Țuțuianu le-a vorbit despre activitatea „în plen” și „pe comisii” a Senatului și despre funcțiile principale pe care acesta le îndeplinește.






























În numele cantacuzinilor, mulțumim pentru oportunitatea ce ne-a fost oferită! 
  
Doamnă Agnes ERICH,  director al Bibliotecii Județene Ion Heliade Rădulescu Dâmbovița, a fost o plăcere să fim împreună și în această zi!

vineri, 12 mai 2017

Testare de selecție pentru clasa a V-a 2017-2018

În anul școlar 2017-2018, Colegiul Național Constantin Cantacuzino Târgoviște oferă 30 de locuri pentru clasa a V-a, locuri ce vor fi ocupate prin concurs de selecție.

Pe data de 27 mai 2017, începând cu ora 9, la Colegiul Național Constantin Cantacuzino se va desfășura concursul de selecție pentru constituirea claselor a V-a în anul școlar 2017-2018. 
Înscrierile se vor desfășura în perioada 15 - 22 mai 2017. Părinții interesați vor depune la secretariatul școlii: o cerere-tip de înscriere, copie a actului de identitate al părintelui/tutorelui, o copie a certificatului de naştere al copilului,  adeverinţă medicală. Elevii colegiului vor depune doar cererea-tip. 


Disciplinele pentru concurs sunt limba română și matematică. Vor fi respectate programele școlare pentru clasele I-IV, în vigoare la data concursului. Concursul constă într-o singură probă scrisă, cu două părți, una pentru matematică și una pentru limba română. Proba scrisă durează 90 de minute, câte 45 pentru fiecare disciplină. Subiectele de limba română şi matematică vor avea punctaj egal (45 puncte). Punctajul final reprezintă suma punctajelor obținute la limba română și matematică la care se adaugă cele 10 puncte din oficiu. Modele de subiecte găsiți aici.

Candidaţii vor fi declaraţi admişi în ordinea descrescătoare a notelor finale de concurs, în limita locurilor, cu condiţia ca nota obținută la proba scrisă să nu fie mai mică decât 5. Întrucât clasa este cu predare intensivă a limbii engleze, doritorii vor susține o probă de verificare a cunoștințelor de limba engleză (scris+interviu) pe data de 16 iunie 2017.

Toate etapele de organizare și desfășurare a concursului de selecție vor fi monitorizate video, conform procedurii operaționale privind activitatea de monitorizare prin intermediul camerelor de supraveghere video în unitățile școlare din sistemul național de învățământ pe perioada desfășurării probelor din cadrul examenelor naționale.


Dragi copii, vă urăm să aveți multă baftă!