miercuri, 14 noiembrie 2018

Învățăm să ne protejăm în caz de cutremur


Astăzi 13.11.2018, în cadrul Colegiului Național „ Constantin Cantacuzino” s-au desfășurat două exerciții de simulare în situații de urgență astfel:
-          la ora 8:40 – simulare în caz de cutremur
-          la ora 9:40 – simulare – evacuare în caz de incendiu
Exercițiile au fost coordonate de directorul școlii, prof. Silvia Mareș  împreună cu membrii comisiei PSI. Personalul didactic auxiliar și nedidactic a fost repartizat să acționeze în diverse zone ale clădirii.
Elevii au fost îndrumați și însoțiți pe parcursul evacuării de cadrele didactice prezente la orele de curs. Astfel elevii dar și personalul școlii au învățat încă o dată cum să se comporte în asfel de situații. În timpul exercițiului au fost prezente și cadrele medicale ale școlii precum și un reprezentant al Inspectoratului Pentru Situații De Urgență ” Basarabi I” Dâmbovița.
La fiecare clasă s-a încheiat procese-verbale cu observațiile privind comportamentul și reacțiile elevilor în aceste situații.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu